Formarea pentru a deveni psihoterapeut

Ce este sau cine este un psihoterapeut? Ce îl califică pe un om să îi poată asista pe alții pe calea către îngrijirea și respectul pentru psihic (suflet)?

În acord cu legislația internațională, psihoterapeutul este un absolvent de studii superioare (științe umane, medicină, etc) cu competențe în psihopatologie (tulburările sufletești cum s-ar spune) și care urmează un program de formare al unei școli de psihoterapie acreditate în țara în care dorește să profeseze.

Pâna acum totul este clar, pentru a fi psihoterapeut trebuie sa ai studii superioare în psihologie sau într-o disciplină cât mai apropiată de psihologie.

Ce înseamnă un program formativ în cadrul unei școli de psihoterapie acreditate?

Există multe forme sau tipuri de psihoterapie, clasificate în funcție de teoria care le stă la bază. Unele se concentrează asupra studiului comportamentului și a modificărilor acestuia, altele se concentrează asupra individului, altele se orientează mai ales către procesele inconștiente, altele către stările modificate de conștiință, etc și există și forme care îmbină mai multe teorii.

Indiferent de teoria care sta la baza unei anumite forme de psihoterapie, în cadrul procesului de formare ca și psihoterapeut, o etapa esențială este așa numita psihoterapie personală sau analiză personală. Psihoterapia personală este acea psihoterapie în care viitorul psihoterapeut este el însuși pacient. El însuși are un psihoterapeut și în cadrul acestei relații psihoterapeutice își explorează propriile dificultăți, limite, crize existențiale, suferințe sau își împartășește bucuriile, sentimentele, temerile, ura etc.

Aceasta este etapa principală și absolut necesară a formării pentru a fi psihoterapeut. Numai astfel viitorul psihoterapeut poate să înțeleagă cu adevărat, prin propria experiență vie, concretă, ce înseamnă să suferi și să fii asistat, ce înseamnă să ai încredere, ce înseamnă puterea de vindecare a sufletului și ce înseamnă să fii într-o relație în care să poată fi activată puterea de autoreglare și autovindecare a sufletului. Într-o astfel de relație viitorul pacient află ce înseamna să stai și cum se simte cineva care stă pe scaunul celui vulnerabil, ce înseamnă să ai în fața ta din această postură, o persoană empatică sau, dimpotrivă, una care te privește de sus, ce înseamnă transfer și contra-transfer și cum pot ele să fie utilizate cu folos.

În cazul psihoterapiilor de lungă durată (care mai sunt numite psihodinamice sau psihanalitice) o astfel de psihoterapie personală durează pe parcursul a câțiva ani (buni) și are ca rezultat o cunoaștere mai profundă a realităților interioare și a complexității vieții psihice, a paradoxurilor acesteia și a condiției umane.

În procesul formativ, pe lângă psihoterapia personală, viitorul psihoterapeut intra în contact și cu numeroase teorii si informații, prin lecturile obligatorii, seminariile, școlile de vară pe care le frecventează, toate acestea urmând să îi ofere și o bază teoretică pentru înțelegerea psihicului uman. Însă, această cunoaștere teoretică nu valorează prea mult dacă nu este dublată de experimentarea pe propria piele a proceselor și fenomenelor psihice descrise în cărți. Fără propria terapie personală de durată și fără o minimă experiență de viață, un psihoterapeut nu va putea să îi asiste pe cei ce i se adreseaza decât la un nivel superficial.

Pentru mai multe informații referitoare la responsabilitatea psihoterapeutului, puteți citi și articolul cu același nume din secțiunea Articole.

Cum ne poate ajuta o nevroză?!

Poate părea paradoxal sau chiar complet nerezonabil pentru cineva că o nevroză poate fi de ajutor. Însa, pentru psihologii preocupați de studiul în profunzime al sufletului (depth psychology) acesta este un fapt prea bine-cunoscut.

Cum este posibil? Cum să te ajute o nevroză când tocmai această stare nesuferită te face nefericit, veșnic nemulțumit, plictisit de moarte, acrit?! Păi tocmai astfel: starea nevrotică te face să te simți atât de mizerabil încât ești obligat să iei măsuri. Sau altfel spus, sufletul neglijat iți trimite acest semnal, acest simptom, acest strigăt de nemulțumire pentru a te face atent ca te abați de la calea ta, de la ceea ce ești cu adevărat. Sau, și mai simplu, iți spune că nu iți trăiești viața pentru care ai fost născut.

Sunt multe sisteme filozofice și religioase, unele vechi de mii de ani, care susțin că fiecare om se naște cu o vocație, un destin anume, o misiune, un mod unic, irepetabil de a fi in lume. James Hillman a numit acest dat unic, daimon, preluînd termenul de la Platon. Altii i-au spus matriță, soartă, vocație, etc. Oricum i-am spune, acel ceva unic ce ne reprezintă amprenta sau esența personală, în cazul în care este nerecunoscut și neonorat în viață, ne face să devenim nevrotici, nefericiți.

Persoana nefericită, nemulțumită de viața sa poate să simtă că e cazul să facă o schimbare și să se adeseze unui psiholog. Și este adevarat că de multe ori, o psihoterapie începuta din cauza unei stari nevrotice poate să ajute persoana să se descopere, să afle cine este si de ce are nevoie și să își trăiască viața în acord cu propria identitate, cu propriul daimon (ca sa folosesc si eu termenul imprumutat de Hillman de la Platon). Dar, a-ți descoperi vocatța, sau destinul sau identitatea nu înseamna obligatoriu ca vei avea o viață ca în povești...

A ști cine ești, a-ți urma drumul personal te poate face să te simți împlinit, poți simți ca ceea ce ți se întâmplă are sens, iar a fi în acord propria lume interioară, a fi pe drumul cel bun iți poate cu siguranță oferi sentimentul unei vieți trăite cu sens. Iar o viață traită cu sens este cu siguranță ceea ce caută cei mai mulți dintre noi.

Psihoterapia de orientare jungiană (dezvoltată din teoria lui Carl Gustav Jung) este una dintre căile prin care putem ajunge sa ne traim viata cu sens.

Pentru mai multe detalii recomand cartea Soul s Code a lui James Hillman