Si daca nu am avea nimic de dovedit?
A vrea sa dovedesti ceva sau nevoia de a dovedi se leaga si de lupta pentru autenticitate si de relatia masculin-feminin. Pentru ca, in general, in lume, exista competitivitate in ambele situatii.
Simtim o buna perioada din viata nevoia de a dovedi cine suntem, de a dovedi ca meritam, ca avem valoare. Dar atunci cand poti sa fii cu adevarat tu insuti/insati (autentic/a), nu mai simti nicio nevoie de a dovedi ceva.
La fel, dinamica dintre masculin si feminin in interior (in psihic), dar si in exterior (in lume) are mult de-a face cu nevoia de a dovedi (ce, cum, cand si de catre cine sunt subiecte prea vaste - le voi relua intr-o postare separata). Cand masculinul si femininul (din interior) sunt intr-o relatie de colaborare si nu de competitie, atunci nevoia de a dovedi dispare si pacea interioara ii ia locul, temporar.
Nu exista o explicatie universal valabila pentru nevoia de a dovedi. S-au scris volume intregi si s-au dezvoltat teorii si scoli diverse de psihologie si psihanaliza pornind de nevoia de a raspunde la aceasta intrebare. Fiecare dintre noi putem sa ne gasim propriile raspunsuri, dar trebuie intai sa vrem sa ne punem intrebarea si sa fim onesti atunci cand (ne) raspundem.
Ma gandesc ca sunt multe persoane care ar spune ca nu au nimic de dovedit. Atunci, conform principiului ”ce e in interior e si in exterior” lumea ar trebui sa fie un loc mai pasnic, cu mai putine tensiuni si conflicte. Dar daca ne uitam in jur, nu mai departe de sicanarile din trafic, sedintele asociatiilor de proprietari, sedintele in echipa de la locul de munca sau chiar sedintele cu parintii de la scoala, vom vedea ca... nevoia de a demonstra ceva (nu e intotdeauna clar ce) iese in evidenta.
Revin cu intrebarea: cum ar arata viata voastra daca nu ati avea nimic de dovedit? Cum ar arata lumea daca majoritatea oamenilor nu ar avea nimic de dovedit?
sursa foto Lassendesignen fotolia
