 |
| sursa foto: https://celebranthonorfreeman.com/transitions/ |
Tranzitie… un cuvant de care probabil cei mai multi s-au
saturat, cuvant asociat mai ales cu perioada de trecere de la regimul comunist la
cel capitalist.
De fapt notiunea de tranzitie e asociatia de milenii cu idea
de rite du passage, ritual de trecere
intre doua etape ale existentei.
Noua nu ne lipsesc defel perioadele de trecere intre
diferite stadii ale vietii, dar cu siguranta ducem lipsa de sprijin pentru a
traversa perioadele de trecere (tranzitie) intre ele.
Prima mare tranzitie este procesul nasterii. Pentru unii mai
lina, pentru altii mai dificila, nasterea este un proces in care bebelusul este
implicat activ.
Suntem dotati cu o anumita inteligenta care ne spune instinctiv
cam ce ar trebui sa facem ca sa depasim momentul critic (nasterea – trecerea de
la viata intrauterina unde toate conditiile sunt constante si unde suntem
complet dependenti de gazduirea corpului mamei, la viata in afara uterului,
unde trebuie sa respiram singuri, sa fim hraniti, incalziti, curatati, alinati
etc).
Daca la nastere mama si bebelusul sunt asistati de persoane constiente
si competente, tranzitia poate fi si este usurata. E foarte important sa avem
in jur persoane care inteleg ce se intampla si care sunt, cumva in afara
procesului de trecere, asistenti obiectivi, si asta pe tot parcursul vietii.
Problema in zilele noastre este ca, la nastere primim cam
singura forma de asistenta in tranzitie, prin lunga si complicata noastra viata,
desi ne asteapta pe parcurs suficiente alte astfel de treceri.
Trecem de la viata fara griji (teoretic) la viata de scolar.
De la viata de copil, la pubertate si suportam care cum putem influenta
hormonilor si a culturii predominante asupra starii noastre emotionale si
asupra stimei noastre de sine si a felului cum intelegem ca lumea doreste sa ne comportam. Daca puberii ar avea langa ei persoane care sa
ii ghideze, care sa le usureze confuzia si sa ii incurajeze sa fie autentici si sa accepte ca trec prin schimbari, oare cum ar fi? Ma intreb adesea, oare
cum se simt copiii atunci cand corpul li se transforma, atunci cand emotiile le
sunt colorate de doze salbatice de noi hormoni si neurotransmitatori, cand
incep sa simta chestii ciudate si noi legate de ceilalti si cand exista un singur model ideal de urmat? Cum poti sa treci
prin toate astea fara sa te pierzi?
Iei de bun ce iti spun prietenii? Internetul? Bunica? Dar
sunt atat de multe pareri contradictorii! In cine sa te increzi?
Apoi urmeaza noi si noi tranzitii. De la distractii si
pierdut nopti, veri, ierni, la viata de salariat. De la viata de celibat la cea de cuplu, de
la viata in cuplu la viata de parinte, de bunic, de la viata plina de erotism
si senzualitate/ sexualitate la una mai putin colorata de senzatii intense, de la un
corp robust, plin de vitalitate la unul imbatranit, de la o profesie considerata
banoasa la una vocationala sau invers, de la o sanatate de fier la una din ce
in ce mai subreda, de la sanatate la boala, de la viata la moarte.
Cu totii trecem prin schimbari, dar cati dintre noi ne
bucuram de suportul unor ritualuri de trecere? Cati ne oferim timpul necesar
tranzitiei cu tot cu ambivalentele, incertitudinile, dilemele si greutatile
deciziilor sau valurilor de emotii care le insotesc?
Trec printr-un val de schimbari de cativa ani. Schimbari
contextuale, pe care le-am decis si schimbari naturale asupra carora nu am
niciun cuvant de spus (in afara poate de “da, accept”) si insotesc pe drum cel
putin un copil care se apropie de pubertate. Este o adevarata Aventura. Totul
este fluid si nicio zi nu seamana cu alta. Acum am inceput sa inteleg puterea
si magia ritualurilor, de ce avem nevoie de ele si de ce ne imbolnavim cand nu
le mai avem. Nu militez pentru ritualuri de imprumut sau care nu ne reprezinta.
Ci ritualul in sine, fie el cat de simbolic si de personal, secret chiar, este ceea
ce consider absolut esential pentru sanatatea noastra fizica si psihica (in caz
ca exista vreo diviziune clara intre ele - eu tind sa cred ca nu). Ritualul
presupune sa intelegi ca treci printr-o perioada de schimbari si incertitudini si
sa accepti ca ai nevoie de insotire, sa o cauti. Ca alegi sa te insotesti cu oameni, idei,
animale sau totemuri, este o chestiune strict personala. Dar a constientiza ca
treci dintr-o etapa a vietii in alta si ca ceea ce a fost adevarat ieri, azi
este fals, ca ai nevoie de timp pentru a cunoaste noile reguli ale jocului din
noua etapa si noua ta imagine despre cine esti este crucial pentru sanatatea
psihica. La fel ca si natura, trecem prin diferite sezoane ale vietii, fiecare
cu frumusetea si darurile sale, completandu-se unul pe altul si dezvoltandu-se
unul din disparitia celuilalt.
Prinsa intre nostalgia dupa trecutul care nu mai e si
speranta pentru un viitor stabil (fantasmat) imi fac curaj pe zI ce trece mai
mult, sa imi ofer darul timpului. Timp pentru prezenta, pentru acceptare a ceea
ce nu cunosc si nu pot controla. Si din fericire pentru mine, nu sunt singura
in acest proces. Am avut norocul si
inspiratia sa caut si sa gasesc repere si ghizi in ale trecerilor.
Ceea ce va doresc si voua. Si va astept sa povestim.
