Societatea imi aminteste la fiecare
pas ca este Februarie (stiti voi,
luna aia a indragostitilor, luna in care trebuie sa faci cadouri, sa
sarbatoresti cu flori si lumanari, sa cumperi sau sa primesti lenjerie intima
si alte asemenea gesturi erotico-romantice).
Iubirea… acest cuvant magic,
acest sentiment misterios pe care ni-l
dorim si in jurul caruia se invarte lumea.. ce este de fapt? Nu cred ca cineva
stie precis, pentru ca, parafrazand o frumoasa vorba despre Tao, cred ca
iubirea despre care putem vorbi, nu este adevarata iubire.
Eros, agape, filia, compasiune,
s-au descris si definit atat de multe feluri de iubire, dar explicatiile
rationale pentru o stare de natura emotionala ne lasa mai nedumeriti si mai
nelinistiti de cele mai multe ori. Si daca putem jura ca am intrezarit ceva din
maretia iubirii atunci cand ne indragostim (cand altcineva este receptorul nobilului
nostru sentiment), alta este situatia cu iubirea de sine…
Cati dintre noi pot spune cu
certitudine ca sunt cea mai importanta persoana din propria viata (fara sa se
eticheteze ca egoisti), ca iubirea pentru tot ceea ce sunt (inclusiv sau mai
ales, imperfectiunile si trasaturile deloc adorabile) nu le e deloc straina?
Cate fiinte inteleg exact ce
inseamna stima de sine, grija fata de sine, respect fata de sine, a fi intr-o
relatie de iubire (erotica, spirituala si frateasca in acelasi timp) cu propria
persoana (insemnand propriul corp, propriul suflet cu toata populatia lui,
propria minte si tot ce mai consideram ca fiind al nostru)?
Stiu ca ati auzit de multe ori ca
iubirea incepe cu tine, ca atunci cand te vei iubi pe tine insuti/insati vei
putea in sfarsit sa iubesti si pe altii fara teama de a fi vulnerabil, ca
atunci cand te vei iubi pe tine nu vei
mai cauta validarea in ochii celorlati si asa mai departe…
Nenumarate carti, web-siteuri si
workshopuri promit sa ne aduca la indemana mult ravnita stare (de iubire). Ce
frumos ar fi sa fie atat de simplu: citesti o carte si/sau mergi la un workshop
si, magie! te transformi practic instant intr-un om nou, un om mai bun, plin de
iubire, caruia nu ii mai lipseste nimic, care are atata de oferit si pe care nu
il mai doare nimic!
Eu nu am vazut niciodata un
asemenea miracol. Desigur, faptul ca eu nu am vazut asa ceva, nu inseamna in
niciun caz ca el nu ar putea exista, dar judecand dupa cata hartie si cata
cerneala s-au folosit pentru cartile de auto-ajutor care vorbesc despre cum sa
te iubesti mai mult si mai bine, dupa numarul impresionant de seminarii care
promit vindecari radicale si transformari spectaculoase, si uitandu-ma in jur,
nu constat o ameliorarea vizibila a situatiei iubirii in lume. Nici macar in
februarie, cu tot efortul publicitar aferent, nu vad lumea ca fiind mai tandra,
mai iubitoare, mai toleranta, mai grijulie, mai romantica etc etc.
Eu cred ca iubirea de sine este
reala (in sensul ca putem avea parte de ea), ca este sursa starii noastre de
bine, de echilibru, de incredere si de conectare (atat in interior cu lumea
noastra subiectiva) cat si in exterior cu ceilalti oameni si cu natura in
general, si, pentru cine cauta mai mult, cu dimensiuni transpersonale.
Psihologia (psihanaliza in
special, fie ea freudiana sau jungiana) a studiat si discutat mult despre sursa
iubirii de sine si mai ales despre cauzele care ne impiedica sa accesam aceasta
stare. Fiecare persoana are o istorie diferita, dar psihanalistii s-au pus de accord,
in mare, ca relatiile si mai ales calitatea relatiilor pe care copiii le au cu
persoanele care ii ingrijesc de mici (in special cu mamele), constituie baza pe
care se construieste ulterior iubirea de sine.
Este mult mai usor sa te
pretuiesti si sa te iubesti atunci cand ai fost pretuit, oglindit, iubit,
respectat.
Dar iubirea de sine se poate gasi
sau regasi, in cazul in care nu ai avut-o sau ai pierdut-o. Se poate, si se
intampla, dar este nevoie de implicarea ta totala. E nevoie sa investesti timp
pentru a deveni constient/a de continuumul corp-minte-suflet/spirit care te
defineste, si de nevoile fiecareia dintre aceste componente. Nevoile variaza de
la o perioada la alta, asa ca nu este suficient sa identifici odata o lista de
nevoi si sa te preocupi doar sa le bifezi ca satisfacute.
Constiinta de sine este esentiala
in acest proces, iar aceasta nu se dobandeste peste noapte, si nici nu se
invata din carti si workshopuri. Constiinta de sine, este un proces mereu in
derulare, proces care are nevoie la randul sau de anumite conditii.
A te cunoaste este un pas esential
pe calea iubirii de sine. Si prin cunoastere inteleg atat constiinta asupra
propriilor nevoi, cat si cunoasterea propriului suflet, a propriei
personalitati. Avem nevoie de timp si de experienta de viata pentru a ne
cunoaste calitatile, dar si limitele si defectele. A cadea la pace cu propria umbra
(cu zona intunecata, cu limitarile, patimi mult prea lumesti, aspectele
distructive si cele pur si simplu rele ale propriei persoane) nu este un proces
facil. Traim intr-o lume deosebit de critica cu pretentii exagerate si standarde
de performanta deseori imposibil de atins de catre cei mai multi dintre noi, si
aceasta critica si aceasta exigenta devin interiorizate in timp si ne
submineaza din interior starea de multumire de sine. Dureaza ceva timp sa
identifici ce sta in calea iubirii, si mai dureaza inca ceva timp (un interval
imposibil de estimat, care difera de la persoana la persoana) pana cand te poti
impaca cu ceea ce esti. De aici pana la
a te iubi cu adevarat mai este doar un singur pas. Dar drumul pana la acest pas
este lung, obositor, consumator de energie psihica si plin de detururi. Este
drumul pe care oamenii in general isi doresc sa fie insotiti.
E februarie, luna in care se
sarbatoreste iubirea. Daca vrei sa te alaturi celor care o sarbatoresc, incepe
cu tine. Ce-ar fi sa-ti faci o declaratie sau o promisiune de iubire?
sursa foto: www.succes.com
