Aveam in plan sa scriu un text despre iubire, dar m-am mobilizat sa scriu despre cultura care apara abuzatorii, in urma valului de comentarii toxice pe care le-am citit in legatura cu cazul foarte mediatizat al preotului care a abuzat, hartuit sexual si violat mai multe enoriase care au venit la el pentru spovada.
Despre existenta abuzurilor sexuale in lume suntem cu totii constienti. Este o realitate pe care nu o putem nega. Ce putem face este sa incercam sa le prevenim prin educatie sexuala. Da, educatia sexuala careia i se opun atat de violent clericii si "credinciosii". Mereu m-am intrebat de ce se opun?
Oare pentru ca un principiu de baza al educatiei sexuale il reprezinta educatia pentru prevenirea si recunoasterea abuzurilor sexuale?
Oare pentru ca prin educatie sexuala copiii, tinerii, adultii invata despre ce inseamna consimtamant?
Sa le luam in ordine inversa: este o regula de baza, si ea este luata in considerare de sisteme legislative din lumea intreaga (cele mai umaniste, nu cele din tari ca a noastra) aceea ca NU POTI OBTINE CONSIMTAMANT DINTR-O POZITIE DE PUTERE.
Adica, pe intelesul tuturor, o persoana aflata intr-o relatie de autoritate fata de alta (profesor, medic, preot, superior ierarhic adica sef) nu poate considera ca are consimtamant de la o persoana aflata sub autoritatea sa. Astfel, indiferent daca o enoriasa sa zicem, ar dori sa intretina relatii sexuale cu preotul sau, acesta nu are dreptul legal sa treaca la act, aflandu-se intr-o pozitie de autoritate (putere). Acelasi lucru este valabil pentru medici si pacienti, profesori si elevi sau studenti, subalterni si sefi, etc. Este un fapt binecunoscut pe care toate programele de educatie sexuala il prezinta si il promoveaza.
Desigur, in Romania traim intr-o cultura care promoveaza abuzatorii. Nu doar pe cei sexuali. Abuzurile de putere sunt atat de frecvente incat majoritatea s-a obisuit cu ele si le considera firesti. Dar nu sunt firesti.
Sa revenim la preventia abuzurilor sexuale. In afara de regulile referitoare la consimtamant (pe care le gasiti din abundenta pe internet) suntem responsabili sa invatam copiii de mici sa recunoasca si sa raporteze un abuz sexual. Cum facem asta? Simplu: invatandu-i despre drepturile lor, despre atingeri nepotrivite si despre anatomie, despre zonele intime. Acesta este un principiu de baza al educatiei sexuale.
De asemenea trebuie sa stabilim cu copilul cine sunt adultii de incredere carora le poate spune daca i s-a intamplat ceva in neregula.
Facem noi asta acasa ca parinti? O facem la scoala ca profesori? Prea putini.
De asemenea, nu este primul scandal de acest gen in care opinia publica judeca victimele abuzului sexual si le considera vinovate. Este cultura in care traim, cultura care apara abuzatorii. De ce? Poate pentru ca majoritatea suntem sau am fost abuzatori intr-un fel sau altul, si trecem cu vederea mult prea usor abuzurile "aproapelui"? sau pentru ca am fost victimele unor abuzuri si nimeni nu ne-a ajutat, nimeni nu ne-a crezut, nimeni nu ne-a recunoscut suferinta si atunci ne identificam cu agresorul nostru?
Este dificil sa stim exact care sunt cauzele, si nu e de competenta mea sa imi dau cu parerea despre oameni pe care nu-i cunosc. Ceea ce cunosc insa este reactia oamenilor la acest subiect (preotul abuzator de enoriase). Si din ce am citit, majoritatea judecatorilor victimelor sunt femei. Femei care isi dau cu parerea (ma intreb pe ce baze) despre cum victimelor le-ar fi placut, cum e normal ca preotul sa simta impulsuri "barbatesti", iar cele mai suspicioase si mai mari admiratoare ale acestui, cred ca pot sa-i spun fara teama, psihopat, merg pana la a considera totul un complot impotriva acestui individ care ar fi fost, se spune, extrem de popular. Ce mai putem spune decat Doamne Fereste!. Dar uite ca Domnul nu ne fereste de violuri si atingeri libidinoase nesolicitate din partea unor "parinti" la care mergem cu sufetul deschis, pe deplin vulnerabile, sa cerem in mod absolut ironic "iertare"...
Probabil un cititor cu simt psihologic isi va da usor seama printre randuri ca sunt afectata personal. Si da, am fost de mai multe ori intr-o postura de vulnerabilitate fata de persoane de la care asteptam sprijin si din partea carora am primit comportamente nepotrivite: profesori, medici, un cleric, superiori, parteneri. Am fost chiar si in situatia de a reclama abuzuri. Atitudinea autoritatilor este cel putin descurajanta, ca sa folosesc un eufemism, si citim cu totii in presa destul de des despre magistrati care considera ca victimele sunt vinovate si asa mai departe.
Si aici ajung la subiectul principal: in orice sistem legislativ in care drepturile de baza ale omului sunt respectate exista acest principiu indiscutabil: NU ESTE VINA VICTIMEI. Toti cei care instrumenteaza dosare cu plangeri referitoare la abuzuri sexuale cunosc acest principiu, il repeta victimei de fiecare data si se ghideaza in consecinta.
Am lucrat cu doi supervizori de pe doua continente care aveau experienta in lucrul cu victime ale violentei sexuale. Acest principiu este sfant.
Dar nu in cultura noastra. Noi contribuim zi de zi prin actiunile si comportamentele noastre la o cultura care protejeaza abuzatorii. Este contributia fiecarei persoane.
Am scris acest text din dorinta de a va face sa va intrebati cum contribuiti fiecare la cultura care apara abuzatorii sau cum, dimpotriva, sa speram, actiunile voastre se indreapta spre schimbarea culturii inspre una care nu condamna victimele si care ia masuri improtriva agresorilor.
In ce cultura ati vrea sa traiti voi si copiii vostri si ce faceti in acest sens?
