Atunci cand suntem copii incercam din toate puterile sa ii multumim pe cei pe care ii consideram importanti in jur: pe parinti, pe profesori, Statul, Partidul, etc.
Ni se propune un standard la inaltimea caruia vrem si facem tot ce putem ca sa ne ridicam. Timpul trece si asteptarile noastre fata de noi, raportate la standardele impuse de familia, cultura, societatea, religia in care traim devin din ce in ce mai diferentiate si, in unele cazuri mai greu de atins. Dar ne dam silinta sa fim elevi buni, studenti buni, angajati buni, parteneri buni, parinti buni.
Daca am ajuns la tinerete, majoritatea dintre noi am bifat deja bornele auto-impuse referitoare la studii, job, cariera, statut profesional si personal.
Avem un job, o pozitie, poate o cariera. Avem parteneri si multi dintre noi avem si copii.
Simtim ca imbatranim si ca ne-am facut datoria fata de societate si pentru perpetuarea speciei si ca ce-a fost mai bun in viata deja a trecut?
Eu vreau sa cred ca cei mai multi dintre oameni vor raspunde cu nu. Vreau sa cred ca multi dintre noi vom ajunge sa-i dam dreptate lui Jung care a spus ca ”viata incepe la 40 de ani” si ca ”pana atunci faci doar cercetare”.
De ce cred ca timpul trece in favoarea noastra?
Pentru ca dupa ce am bifat tot ce se astepta de la noi putem gasi in interior curajul si spatiul pentru a ne intreba: am facut tot ce se dorea de la mine, tot ce au vrut altii, acum am un ocazia sa ma gandesc ce vreau EU pentru mine.. Si inainte de toate, cine sunt EU de fapt?
Dupa ce etica pe care am invatat-o si care se raporta la eternul primum non nocere (sa nu faci rau) se referea in primul rand la ceilalti (cum sa-i respectam, cum sa-i cinstim, cum sa nu-i ranim) avem timp sa ne intrebm cum sa nu ne facem noua rau sau si mai bine, cum sa facem sa ne fie noua bine.
Dupa ce am bifat toate cerintele lumii externe mai mult sau mai putin, avem ocazia sa ne intrebam ce vrem sa facem cu experienta pe care am dobandit-o, cum vrem sa ne ingrijim de cicatricile pe care ni le-au lasat accidentele si incidentele traite (cu alte cuvinte avem ocazia sa alegem ce vrem sa facem cu ceea ce a facut trecutul din noi, sa alegem ce vrem sa devenim in urma experientelor traite/ suferite).
Putem sa incepem sa ne simtim bine cu noi, sa ne iubim corpul si apucaturile bizare, sa fim mai toleranti sau dupa caz mai transanti cu ceilati, sa alegem ce vrem noi, si, cum se spune, putem ajunge in sfarsit sa simtim ca, zi dupa zi suntem tot mai aproape sa traim viata pentru care am fost creati (ceea ce intr-o traducere in argou psihologic ar insemna ca suntem aproape de sufletul nostru si ne lasam ghidati de el, in loc sa ne mai lasam ghidati de standardele lumii exterioare interiorizate in timp).
Timpul trece in favoarea noastra daca avem curajul sa ne intrebam la un moment dat ce e cu noi pe lume, ce vrem pentru noi de la viata si ce vrea sufletul nostru de la viata noastra.
vineri, 22 mai 2015
duminică, 14 septembrie 2014
Authentic Movement si cunoasterea de sine
Orice distinctie dintre minte si corp este una
artificiala.. De fapt, interconexiunea dintre corp si psihic este atat de
intima incat nu numai ca putem sa face inferente despre constitutia psihicului
pornind de la constitutia corpului, dar putem face inferente pornind de la
particularitatile psihologice catre caracteristicile corespunzatoare ale corpului (Jung, CW 6, 916)
***
Din moment ce psihicul si materia (corpul) sunt
continute de una si aceeasi lume, si mai mult, sunt intr-un contact permanent
unul cu celalalt si se intemeiaza pe factori transpersonali, nereprezentabili,
nu este numai posibil ci si destul de probabil ca psihicul si materia (corpul)
sunt doau aspecte diferite ale unuia si aceluiasi lucru (Jung, CW 8, 418)
Angajarea constienta a experientei traite a
corpului prin miscare poate conduce la experiente vindecatoare puternice, la
confruntari cu zone care cer sa fie luate in considerare cu mai multa atentie
si in final integrate.
Redescoperirea inteligentei si a expresivitatii
continuumului corp-suflet ca parte a psihoterapiei este importanta pentru
vindecare.
Authentic Movement exploreaza miscarea dictata
din interiorul corpului/psihicului ca mod de a crea o punte intre experienta
inconstienta si constiinta.
AM este o
forma de imaginatie activa, cu radacini in psihologia jungiana.
Tot ceea ce este viu se
misca si se exprima prin miscare. Dezvoltarile din neurostiinte au validat
faptul ca emotiile umane, gandurile si imaginile sunt inseparabile in fapt de
viata corporala. Ceea ce este trait si ne-trait in viata erupe la nivelul
corpului sculptandu-l si dandu-i forma
sau manifestandu-se ca simptom, adesea fara ca noi sa fim constienti.
In vechime oamenii dansau ca
sa se exprime, ca sa se transforme si ca sa se reconecteze cu natura, cu
comunitatea si cu sacrul. Cand i se ofera un spatiu sigur si permisiunea, orice
corp se misca in ritmuri naturale si se dezvaluie in patternuri ale intregului.
Acesta este dreptul nostru din nastere, ca oameni.
In cultura vestica, aceasta
expresivitate naturala este adesea descurajata, insa Authentic Movement poate fi o cale de a recupera expresivitatea si ”vocea” pierduta a corpului.
Authentic Movement s-a
dezvoltat pornind de la tehnica imaginatiei active utilizate de Jung. Este o
practica constienta a imaginatiei active implicand corpul si miscarea
dezvoltata initial de Mary Starks Whitehouse, care a numit procesul ”tao al
corpului” si ”miscare in profunzime”. Metoda a fost preluata si dezvoltata in
continuare de Janet Adler (integrand dimensiunea spirituala) si de Joan Chodorow (care a integrat-o in
analiza jungiana).
Authentic Movement poate fi
folosita ca o metoda de explorare pentru cunoasterea de sine, dar si pentru a
explora simptome fizice, conflicte interioare, imagini etc. Ceea ce este unic,
este ca explorarea prin Authentic Movement aduce persoanei care se misca o
experienta pe care cuvintele sau alte forme de expresie nu le pot reda. De aici
profunzimea si valoarea metodei.
Pentru artisti, Authentic
Movement este folosita pentru expansiunea si vitalizarea procesului creativ.
In lucrul psihoterapeutic
Authentic Movement ofera o legatura directa cu inconstientul (imagini
arhetipale, vise, istoria personala stocata in corp, etc), dand o forma
experientelor care nu pot fi accesate prin cuvinte.
Pentru tratamentul simptomelor
fizice AM ofera un spatiu unde ascultarea in profunzime si miscarea impreuna cu
simptomele pot conduce la insighturi si informatii despre acele simptome si
ceea ce sta la originea lor, conducand catre un sens si oferind mijloace de
actiune.
Este un proces care se
desfasoara in grup, sub coordonarea unui terapeut experimentat, certificat si cu suficienta experienta personala cu metoda Authentic Movement. Este o metoda puternica si nu trebuie practicata
superficial fara indrumarea unui profesionist. De asemenea, este important ca
in grup sa existe o atmosfera de liniste, empatie si cooperare, iar spatiul de desfasurare trebuie sa fie si el propice
(sala spatioasa cu podea de lemn, fara obstacole, fara oglinzi).
In Romania a existat un grup de practica AM condus de Antonella Adorisio - Italia, intre 2013 si 2017, grup pe care l-am organizat si din care am fost onorata sa fac parte. De
asemenea AM este studiata in cadrul programului de formare continua in terapie prin dans si miscare.
duminică, 31 august 2014
Multe carti de autori jungieni si in limba romana!
Au trecut multi, multi ani de cand ma bateau parintii la cap sa citesc, sa citesc, sa citesc, sa citesc... Adevarul este ca mi-a placut intotdeauna sa-mi petrec timpul in compania cartilor, a autorilor lor (in fantezie) sau a personajelor.
Rand pe rand am fost indragostita de multi scriitori. Nu vreau sa ii numesc aici decat pe Jack London (ei, aveam 11 ani :) ) si pe Camil Petrescu, in liceu.
Apoi am inceput sa studiez psihologia si sa ma pregatesc pentru a deveni psihoterapeut. Am inceput formarea internationala in psihoterapie jungiana dupa ce am citit cateva carti bune scrise de autori jungieni care m-au marcat. Lista e lunga, dar nu pot sa nu ii citez pe trei dintre ei. Si da, recunosc, m-am indragostit, din nou: James Hillman, Mario Jacoby, Donald Kalsched...
Ma bucura enorm sa vad ca pe piata de carti din Romania au aparut deja multe titluri jungiene. De fapt, de aceea si scriu acum. Pentru ca cititorii interesati, cum sunt si eu, sa stie unde pot gasi cartile fara sa le mai comande din strainatate si sa le astepte saptamani bune.
Asadar, puteti citi o intreaga colectie jungiana, editata de Herald. Ce de la Herald au fost primii care au avut inspiratia sa editeze o asemenea colectie. Colectia a implinit un an si numara din ce in ce mai multe titluri:
Sinele de doua milioane de ani - Anthony Stevens
Interpretarea jungiana a viselor - James Hall
Jung si post-jungienii - Andrew Samuels
Sandwork expresiv - O abordare jungiana - Eva Pattis Zoja
Psihoterapie - experienta unui practician jungian - Marie Louise von Franz
Dictionar critic al psihologiei analitice jungiene
Istoria arogantei - Luigi Zoja
Alte cateva tituri importante sunt in pregatire.
Apoi, desigur, este editura Trei, care a publicat o mare parte din Operele Complete ale lui Jung si Cartea Rosie, dar care mai are printre titlurile sale si:
De ce oamenii buni savarsesc fapte rele - James Hollis
Fiicele tatalui, fiii mamei si Umbra din noi de Verena Kast
Psihologia lui C.G. Jung - Jolande Jacobi
Oameni si vocatii - Isabel Briggs Meyers, Peter B. Meyers
Alte titluri jungiene interesante sunt in pregatire si la Trei. Va voi tine la curent.
Editura Nemira a inceput si ea o colectie jungiana.
Ego si arhetip - Edward Edinger
Urmeaza sa apara si la Nemira alte carti jungiene interesante.
La Humanitas, au aparut Tipuri psihologice si Amintiri, vise, reflectii de Jung; Exista iubiri fericite? si Tot ce e mai bun in tine, de Guy Corneau; Jung de Anthony Stevens; Cum sa-ti interpretezi visele de Marie Coupal; Aparitii de spirite si semne prevestitoare de Aniela Jaffe si Nimic nu e intamplator de Robert Hopke.
Daca mai stiti si alte titluri jungiene publicate in romana, dar pe care nu le-am mentionat, va rog sa imi scrieti intr-un comentariu, si voi actualiza lista.
Lectura placuta!

marți, 5 noiembrie 2013
Prelegerea Aspectul social al psihanalizei sustinuta de Eva Pattis Zoja la Bucuresti
Eva Pattis Zoja este analist jungian (IAAP, CIPA, OGAP), psiholog clinician, analist jungian acreditat in analiza copilului (C G Jung Institute Zurich), terapeut sandplay (ISST) si fondatoare a Asociatiei Internationale pentru Sandwork Expresiv (IAES www.sandwork.org) si se va afla la Bucuresti pe 15 si 16 noiembrie 2013 pentru lansarea cartii sale Sandwork expresiv - o abordare jungiana, vineri pe 15 noiembrie la Carturesti Verona si pentru a sustine o prelegere cu titlul Aspectul social al psihanalizei, sambata 16 noiembrie ora 18.30, la Centrul Seeds for Happiness.
Este de asemenea autoarea lucrarii Abortion: Loss and Renewal in Search for Identity (1997) si editor al lucrarii Sandplay Therapy: Treatment of Psychopathologies (2002)
Iata un citat din autoarea Eva Pattis Zoja, referitor la subiectul cartii si al prelegerii:
”La sfarsitul anilor 80 am lucrat personal cu Dora Kalff (fondatoarea terapiei sandplay) și astfel am putut simți din proprie experiență eficiența terapiei sandplay, cu mine și în lucrul cu clienții mei. Dar o întrebare m-a urmărit timp de mai mulți ani: cum se face că un instrument atât de puternic rămâne limitat la lucrul privat cu clienții din tările bogate? Am putea găsi o modalitate de a oferi această terapie cât mai multor copii și tineri care au nevoie de ea? Călătorind în China, Africa, America Latină și vizitând orfelinatele și mahalalele am început să găsesc răspunsuri împreună cu colegii mei și voluntarii locali. Acum simt nu numai că este posibil, dar și că este datoria noastră să oferim din ceea ce avem” (E.P.Z.).
vineri, 5 aprilie 2013
Cele 10 principii ale Aware Parenting
Autor: Dr Aletha Solter
Copyright © 1994 Aletha Solter.
Copyright © 2011 Anca Iordache, pentru traducerea in limba romana a articolului
Copyright © 1994 Aletha Solter.
Copyright © 2011 Anca Iordache, pentru traducerea in limba romana a articolului
Aware Parenting are la baza activitatea Dr. Aletha Solter. Pentru mai multe informatii vezi cartile Dr. Aletha Solter:Bebelusul meu intelege tot, Copiii nostri, frumosi si sanatosi, Tears and Tantrums, Raising Drug-Free Kids si Attachment Play.
Nota: “Aware Parenting” se traduce in limba romana ca “Parentare constienta”; in continuare vom folosi traducerea “parinti constienti” pentru “aware parents” si vom pastra formularea in limba engleza “Aware Parenting”.
Sursa: www.awareparenting.com
- “Parintii constienti” indeplinesc nevoile copiilor lor de apropiere fizica (imbratisari, dragaleli etc). Ei nu-si fac griji in privinta “rasfatarii” copiilor lor.
- “Parintii constienti” accepta intreaga gama de emotii si asculta fara a judeca sentimentele exprimate ale copiilor lor.
- “Parintii constienti” ofera copiilor stimularea adecvata varstei lor si au incredere ca acestia vor invata in ritmul si in felul propriu. Ei nu incearca sa “forteze” copiii catre un nou stadiu de dezvoltare.
- “Parintii constienti” sprijina copii in invatarea de noi competente si nu judeca performantele acestora, nici prin critici si nici prin laude evaluative.
- “Parintii constienti” petrec in fiecare zi un timp in care le acorda copiilor intreaga atentie. In acest timp “special” si “de caliate” ei observa, asculta, raspund si se alatura copiilor in jocul lor (daca sunt invitati sa faca asta), insa nu “dau indicatii” in activitatile copiilor.
- “Parintii constienti” isi protejeaza copii de pericole, insa nu incearca sa previna toate greselile, problemele sau conflictele copiilor lor.
- “Parintii constienti” isi incurajeaza copii sa fie autonomi in rezolvarea problemelor si ii ajuta numai cand este necesar. Ei nu rezolva problemele copiilor in locul lor.
- “Parintii constienti” stabilesc limite rezonabile, ghidand copii cu blandete catre comportamente “acceptabile” si iau in considerare nevoile tuturor pentru solutionarea conflictelor. Ei nu manipuleaza copiii prin “mituiri”, recompense, amenintari, pedepse sau in alt mod.
- “Parintii constienti” au grija de ei insisi si sunt onesti in privinta propriilor nevoi si sentimente. Ei nu se “sacrifica” pe ei pana la a aduna resentimente.
- “Parintii constienti” sa straduiesc sa constientizeze modul in care suferintele din propria copilarie interfereaza cu abilitatea lor de a fi “parinti buni” si fac eforturi pentru a evita transmiterea propriilor suferinte copiilor lor.
Preluat de pe site-ul www.parentship.ro
marți, 26 martie 2013
Aware Parenting Instructor - Instructor pentru Parinti Constienti
Am fost impresionata de workshopul Alethei Solter despre care am scris aici, si am devenit astfel interesata sa promovez acest stil de educatie constienta a copiilor si sa devin Instructor certificat pentru Parinti Constienti.
Am obtinut certificatul de Aware Parenting Instructor in martie 2013. M-am bucurat sa aflu ca si alte persoane din Romania urmeaza sa fie certificate in viitorul apropiat.
Pentru mai multe detalii si informatii despre conceptul de Aware Parenting, va invit sa cititi cartile Alethei Solter publicate in romana, dar si cele care inca nu au fost traduse. De asemenea, puteti citi pe situl Institutului multe articole interesante.
http://www.awareparenting.com/romania.htm
http://www.awareparenting.com/articles.htm
http://www.awareparenting.com/english.htm
Pentru consultatii vezi pagina de contact.

marți, 15 ianuarie 2013
Cum sa vorbesti cu copilul despre abuzurile fizice
Am constatat din experienta personala, dar mai ales din practica de psihoterapeut ca subiectul abuzurilor sexuale fata de copii este inca tabu in Romania, desi si in tara noastra, ca si peste tot in lume, aceste abuzuri au loc zi de zi.
Victimele abuzurilor sunt atat fetitele cat si baietii, iar abuzatorii sunt adesea persoane apropiate familiei sau gradinitei/scolii.
Nu vreau sa discut situatia foarte dificila a abuzului in sine, ci, ce putem sa facem ca parinti, educatori, personal medical pentru a preveni un abuz, sau pentru a-i limita efectele.
Cel mai important este sa vorbim cu copiii inca de cand sunt mici despre corp, despre zonele intime si despre diferite moduri de atingere, acele atingeri care sunt numite in engleza Good Touch si Bad Touch (atingeri potrivite si atingeri nepotrivite).
In tarile in care parintii si sistemul de educatie iau in serios realitatea abuzurilor sexuale exista o gama foarte larga de materiale care sprijina parintii in eforturile lor de a-si educa si informa copiii in legatura cu siguranta lor personala.
Mai jos sunt linkuri catre doua asemenea materiale care sper sa va fie de folos.
Sa vorbim cu copilul despre atingerile potrivite/nepotrivite
Film educativ pentru copii despre atingerile potrivite/nepotrivite

Abonați-vă la:
Postări (Atom)