Si daca nu am avea nimic de dovedit?

Am vrut sa scriu un articol despre a fi autentic. Apoi m-am simtit inspirata sa scriu despre relatia masculin-feminin... si tot incercand mental sa gasesc o idee concreta, scurta si la obiect despre aceste teme (a fi autentic si relatia masculin-feminin) am ajuns la aceasta intrebare/concluzie:

Si daca nu am avea nimic de dovedit?

A vrea sa dovedesti ceva sau nevoia de a dovedi se leaga si de lupta pentru autenticitate si de relatia masculin-feminin. Pentru ca, in general, in lume, exista competitivitate in ambele situatii. 

Simtim o buna perioada din viata nevoia de a dovedi cine suntem, de a dovedi ca meritam, ca avem valoare. Dar atunci cand poti sa fii cu adevarat tu insuti/insati (autentic/a), nu mai simti nicio nevoie de a dovedi ceva.

La fel, dinamica dintre masculin si feminin in interior (in psihic), dar si in exterior (in lume) are mult de-a face cu nevoia de a dovedi (ce, cum, cand si de catre cine sunt subiecte prea vaste - le voi relua intr-o postare separata). Cand masculinul si femininul (din interior) sunt intr-o relatie de colaborare si nu de competitie, atunci nevoia de a dovedi dispare si pacea interioara ii ia locul, temporar.

Nu exista o explicatie universal valabila pentru nevoia de a dovedi. S-au scris volume intregi si s-au dezvoltat teorii si scoli diverse de psihologie si psihanaliza pornind de nevoia de a raspunde la aceasta intrebare. Fiecare dintre noi putem sa ne gasim propriile raspunsuri, dar trebuie intai sa vrem sa ne punem intrebarea si sa fim onesti atunci cand (ne) raspundem.
Ma gandesc ca sunt multe persoane care ar spune ca nu au nimic de dovedit. Atunci, conform principiului ”ce e in interior e si in exterior” lumea ar trebui sa fie un loc mai pasnic, cu mai putine tensiuni si conflicte. Dar daca ne uitam in jur, nu mai departe de sicanarile din trafic, sedintele asociatiilor de proprietari, sedintele in echipa de la locul de munca sau chiar sedintele cu parintii de la scoala, vom vedea ca... nevoia de a demonstra ceva (nu e intotdeauna clar ce) iese in evidenta.

Revin cu intrebarea: cum ar arata viata voastra daca nu ati avea nimic de dovedit? Cum ar arata lumea daca majoritatea oamenilor nu ar avea nimic de dovedit?


sursa foto Lassendesignen fotolia

Cand ce nu ne omoara ne face mai puternici?

Ce nu te omoara chiar te face mai puternic?!

Nu neaparat... depinde in ce conditii supravietuiesti si care  este pretul pe care il platesti pentru supravietuire...

Din punct de vedere emotional, anumite situatii extrem de dificile prin care trecem de-a lungul vietii, ne pot dezmembra, schilodi, innaspri sau chiar ne pot deconecta de trairi, in situatia in care evenimentul traumatizant a fost prea puternic pentru resursele emotionale de a-l gestiona in momentul in care a aparut.

In concluzie, daca nu suntem destul de puternici emotional si de abili in a gestiona emotii puternice, "ce nu ne omoara" ne poate face mai saraci, mai disociati de partea noastra vulnerabila, de emotiile noastre. Este vorba de un mecanism de protectie, care da, ne ajuta sa supravietuim. Dar nu neaparat mai puternici, in niciun caz intregi.

In schimb, daca "ce nu ne omoara" vine pe un fond mai aproape de maturitatea emotionala, daca reusim sa ramanem atenti, constienti de emotiile si sentimentele dificile, sa le intelegem sa le dam un sens, fara s incercam sa fugim de ele, sa le anesteziem sau sa ne ascundem sub pres,  cu adevarat putem spune ca devenim mai puternici. Putem spune ca dobandim mai multa incredere. Iar increderea este un ingredient esential al sanatatii (emotionale, relationale, spirituale daca putem spune asa) si al puterii personale. Al puterii de a trece prin viata constienti si responsabili, fara sa ne (mai) victimizam, fara sa ne descumpanim, fara sa ne acrim.

Increderea este prima treapta a experientei spirituale, iar spiritualitatea este intr-un fel legata de sanatatea emotionala. Increderea in sine conditioneaza increderea in cei din jurul nostru si in misterul vietii in Univers.

Increderea se dezvolta in primele momente ale vietii (de fapt chiar din viata intrauterina, conform studiilor mai recente) si depinde foarte mult de calitatea relatiei cu persoanele care ne-au ingrijit initial (de multe ori fiind vorba de propria mama).
Daca aceasta relatie a fost nesatisfacatoare, crestem mai putin dispusi sa avem incredere in lume. Increderea in noi insine, de asemenea depinde de gradul in care am fost ocrotiti si oglinditi in copilarie.
Dar chiar si daca nu am trait in cele mai bune conditii, chiar neavand parinti suficient de buni, putem sa ne redobandim increderea, in noi, in ceilalti, in sursa vietii.

Este un proces lung, care cere dedicatie si disciplina, care poate fi obtinut (si) printr-o psihoterapie psihodinamica, si care functioneaza.

Si astfel, atunci cand avem incredere, ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici. 

Aveti incredere?

Magia recunostintei

Doua cuvinte pe care evit sa le folosesc: magie si recunostinta. Dar motivele sunt desuete... si anume ca ele sunt absente din jargonul ”profesional”.

Aleg acum sa imi ascult intuitia si nu ratiunea profesionala si sa scriu despre experienta traita, nu despre teorii si cercetari stiintifice.

De ce este recunostinta magica? Si ce inseamna de fapt sa fii recunoscator? Doua intrebari pe care mi-as dori sa le adresez tuturor oamenilor pe care ii cunosc. Si as asculta raspunsurile oricat de mult, pentru ca sunt convinsa ca nu ar fi deloc standardizate.

Pentru inceput voi raspunde eu. Ce inseamna sa fiu recunoscatoare? In primul rand nu este o buna maniera pe care am invatat-o in cei sapte ani de acasa, nu cred ca este o calitate care se poate sadi din exterior, este un sentiment pe care cred ca trebuie sa il descoperim in interior. Este acel sentiment care te umple cu adevarat si te face sa te simti intreg si care iti transmite ca esti mai mult decat suficient si ca ai mai mult decat strictul necesar pentru a trai o viata careia sa ii poti da sens. Este sentimentul ca apartii acestei lumi, ca desi esti singur (cum ne avertizeaza existentialistii ) totusi nu esti singur, ca desi nu ai tot ce ti-ai dori, ai totusi tot ceea ce iti trebuie ca sa te bucuri ca existi aici, acum.

De ce este recunostinta magica? Pentru ca te ajuta sa iesi din conditia de victima, de nemultumire cronica, de suferinta in general. Este antidotul ideal pentru anxietate, neincredere, depresie. Si este magica pentru ca apare cand esti pregatit sa o primesti. Nu o poti aduce cu forta in viata ta. Nici o serie nesfarsita de sesiuni de psihoterapie, nici incantari infinite de mantre, practici spirituale, jogging, metri cubi de carti de self-help nu pot garanta ca iti vor livra acest sentiment. El pur si simplu se releva, la momentul potrivit, cand esti pregatit si ti-ai facut temele (fie ele ore de psihoterapie, meditatii, introspectii, cautari personale, crize existentiale asumate, etc) si cand esti pregatit sa renunti la tot ce stii sau crezi ca stii despre tine si lume.

M-au inspirat sa scriu atat propriile mele cautari si experiente cat mai ales unii dintre prietenii mei si in general oamenii pe care ii intalnesc in jur si care sunt prea des nemultumimti, se simt mai tot timpul nedreptatiti, au des ceva critic de spus despre cam orice subiect fara sa propuna sau sa faca ceva alternativ. Inteleg perspectiva, am impartasit-o si eu mult timp.
Stiu ca lumea din jurul nostru este o oglinda obiectiva a starii noastre interioare. Asta ar putea sa ne ofere un motiv bun de introspectie.

Iar concret, pentru a reveni pe pamant, care sunt cateva simple motive pentru care sunt cu adevarat recunoscatoare: traiesc intr-o tara in care nu exista conflicte armate, unde principiile democratice se aplica suficient de des, unde riscurile de calamitati naturale sunt mici, pamantul este fertil, avem surse de apa potabila, deci nevoile de baza sunt implinite aproape din oficiu, fara sa simtim ca primim de fapt ceva ce nu e garantat pentru toti oamenii planetei. Am acces la orice sursa de informare, sunt libera sa imi exprim alegerile (in limitele legale), pot calatori, am intalnit oameni incredibili, iar problemele a caror existenta nu vreau nici pe departe sa o neg, sunt relative la unitatea de masura cu care le comparam. Nevoile noastre superioare, de dezvoltare isi pot gasi usor implinirea. Sunt constienta ca exista pe lume sisteme care functioneaza mai bine decat la noi, dar, devine ziua noastra mai buna daca ne comparam la nesfarsit cu ce au altii?! 
Starea de multumire este o stare interioara, si depinde prea putin (probabil chiar deloc) de circumstantele exterioare. Totul este sa stim sa o cultivam. Si sa credem ca este posibil.

Iarba nu este mai verde de partea cealalata a gardului... Iarba creste in legea ei, atata timp cat exsita o samanta, sol fertil, ploaie si soare. Si la toate acestea avem cu totii acces, chiar daca nu ne aducem aminte in fiecare zi. Poate ar trebui...

Suferinta face parte din viata

Nicio fiinta sensibila din lume nu are parte de o existenta lipsita de dificultati. Suferinta face parte din viata, si o regasim peste tot in natura.

Resursele cu care ne nastem si pe care le descoperim in special in momente dificile, ne ajuta sa suportam suferinta si sa ne continuam viata fara sa ne victimizam si sa dramatizam situatia. Toti oamenii au astfel de resurse, dar nu toti sunt constienti ca le au.

Ceea ce conteaza cel mai mult, pentru a trece prin viata fara sa ne pierdem increderea, este sanatatea emotionala. Sanatatea emotionala este usor de cultivat incepand din copilarie, daca parintii isi cresc copiii cu respect fata de emotiile dificile ale acestora (plans, crize de furie, frustari, dispozitii schimbatoare) si cu intelegere si toleranta fata de ele si oferindu-le un exemplu sanatos despre cum sa faci fata dificultatilor cand apar. In acest mod, copiii invata de la inceput ca viata nu este tot timpul roz, ca nu putem fi tot timpul multumiti sau veseli, ca apar periodic fel si fel de situatii dificile, neprevazute, neplacute sau chiar dureroase. Invatand din copilarie sa toleram sentimentele dificile, ajungem la maturitate sa fim blanzi cu noi insine si cu cei din jur in momentele dificile (care in mod natural apar periodic in viata unui om). 

Fie ca este vorba de pierderi, accidente, imbolnaviri, crize existentiale, razboaie, calamitati, conflicte, dezamagiri, fiecare persoana trece cel putin o data in viata printr-un moment extrem de dificil. Felul cum trecem prin astfel de momente depinde foarte mult de felul in care suntem structurati (personalitate, resurse), dar si de modelele pe care le-am interiorizat din jurul nostru (familie, cultura) si de propriul sistem de suport (care este un rezultat al combinarii factorilor de personalitate si al modelelor interiorizate).

In ateliere de dezvoltare personala adresez des participantilor intrebarea: ”Pe cine sau pe ce te bazezi atunci cand iti este greu?”

Exista trei tipuri de raspunsuri pe care le aud, la aceasta intrebare: pe mine insumi/insami; pe familie; pe Dumnezeu. Nu imi amintesc sa fi auzit vreodata toate cele trei raspunsuri impreuna, de la o singura persoana, desi eu cred ca acest gen de suport (bazat pe propriile resurse, pe conectarea cu ale persoane semnificative si pe propria spiritualitate) ar fi ideal.

Este important sa ne construim o retea de suport pentru momente dificile (sa stim pe ce ne bazam cand ne este greu) inainte ca dificultatea sa intre intempestiv in viata noastra.

Daca ma bazez numai pe propriile puteri, s-ar putea sa nu fiu pregatit/a pentru o situatie de boala, imobilitate, depresie, etc, atunci cand propriile resurse sunt limitate de dificultatea insasi. 

Daca ma bazez numai pe anumite persoane din exterior, este posibil ca la momentul la care as avea nevoie de ajutorul lor, ele sa nu fie disponibile, iar daca ma bazez exclusiv pe forte supranaturale, ar putea fi din nou insuficient, pentru ca, nu-i asa? Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in traista (inclin sa dau dreptate intelepciunii populare).

In cabinetul psihologului nu vine nimeni in momente de pace, bunastare sufleteasca si implinire. Oamenii ajung la psiholog exact in momentele lor de suferinta, si, au sansa sa descopere multe lucruri valoroase despre ei insisi in aceste momente.

Daca nu avem inca in interior un spatiu sigur si suficient de incapator, in care sa ne lasam suferinta sa existe fara sa ne ascundem, fara sa o negam, fara sa ne speriem, fara sa incercam sa o neutralizam urgent, ca pe un fel de deseu emotional toxic care nu are trebui sa existe si sa ne polueze starea de spirit, putem sa ne ocupam, pas cu pas, de construirea unui asemenea loc.

Pentru unii oameni, procesul de a construi un spatiu interior sigur unde sa poata lasa suferinta sa existe, ramanand prezenti si continuand sa traiasca fara sa fie absorbiti in conditia de victima, dureaza relativ putin, pentru altii mai mult, iar pentru unii poate dura o viata...

Va propun un model de meditatie specifica pentru momentele dificile, pe care l-am descoperit intamplator si pe care il folosesc, in speranta ca il veti testa si folosi in momentele dificile. 

1.Asezati-va mainile pe inima (sau pe ce parte a corpului simtiti ca va este mai confortabil, de exemplu fata sau abdomen) luati-va timp si simtiti caldura lor.

2. Respirati adanc, abdominal.

3. Adresati-va urmatoarele fraze, cu voce tare sau in gand, pe un ton calm si suportiv:

Acum sunt intr-un moment dificil  si sufar

Suferinta este o parte din viata

Doresc sa fiu bland/a cu mine in aceste momente

Doresc sa imi ofer grija, caldura si intelegerea de care am nevoie.

Puteti sa va creati propriile fraze care va ajuta, pornind de la aceste idei de baza: recunoasterea situatiei dificile, constientizarea faptului ca astfel de momente fac parte din viata si ca toata lumea trece prin momente dificile uneori; constientizarea faptului ca aveti nevoie de timp, tandrete si grija; constientizarea faptului ca puteti sa va oferiti timpul, tandretea, intelegerea si grija de care aveti nevoie.

Daca aveti nevoie de si mai mult sprijin, puteti apela la reteaua de suport, si desigur, la psiholog.