Jurnal in vremuri de pandemie III

Ziua a17a de izolare

1952 cazuri de persoane infectate; persoane decedate: 50

Faza a treia: acceptarea

Gata, e clar, situatia cazurilor urmeaza aceeasi panta ca in Italia, cel mai probabil vor veni saptamani grele si la noi, cu haos si spitale depasite de situatie. Singurul lucru bun pe care il pot face acum e sa stau acasa si sa nu adaug emotii destabilizatoare in mediu.

Am acceptat ca pandemia exista si ca va face ravagii printre bolnavi care vor avea ghinionul sa aiba nevoie de spitalizare, printre medici si prin sistemul economic. Aleg sa ma ocup doar de ceea ce ma priveste direct, de ceea ce este intr-o masura rezonabila sub controlul meu Si aici includ mai ales starea mea emotionala. Aleg sa ma ocup de mintea mea ca sa fie linistita: meditez, evit continutul media toxic (stiri false, articole alarmiste, pareri subiective nefundamentate stiintific si nici de bunul simt primar), evit persoanele care m-ar putea destabiliza cu starile lor emotionale necontinute, mananc sanatos, incerc sa fac miscare, socializez cum pot si lucrez de acasa.

Ma simt pregatita sa raman in izolare mai mult timp decat estimasem initial, ba chiar constat ca a inceput sa imi placa. De ce? Pentru ca sunt mult mai linistita, nu mai trebuie sa alerg dintr-un loc in altul, nu mai am programul incarcat, traiesc intr-un mediu sigur si placut, nu mai am o lista de rezolvat care nu se termina (au ramas foarte putine sarcini nerezolvate dintre cele care trenau cu lunile), dorm bine in sfarsit dupa ani de zile, ba chiar parca as dormi si la pranz, daca nu as avea de lucru. Viata mea cel putin se desfasoara acum intr-un ritm care e mult mai potrivit pentru mine. Nu mai sunt prinsa ca o rotita intr-un mecanism care se invarte prea repede si din care nu poate scapa. Traiesc de-a binelea in ritmul meu natural. Chiar simt cum ma recuperez fizic si psihic dupa, probabil zece spre douazeci de ani de suprasolicitare. 
Nu ma bucur ca a trebuit sa se dea ordonante militare din motive dramatice pentru toata lumea ca sa ajung sa traiesc intr-un ritm natural mie... dar incerc sa profit din plin de avantajele acestei situatii.

In continuare observ mult mai multe detalii decat intainte. In plus, am timp cu adevarat sa ma ocup de mine minte-trup-sufet. 

Si inainte observam lumea, acum cu atat mai mult. Aud spunandu-se ca pandemia va scoate ce e mai bun din oameni.. Nu stiu ce sa zic, nu sunt atat de optimista, dar mi-as dori sa ma insel. Ceea ce vad eu e ca pandemia scoate din oameni ceea ce e deja in ei: dintr-unii ceea ce e bun, din altii... invers.

Vecinii mei se cearta si se jignesc pe grupul de whatsapp al asociatiei, zilele trecute am vazut de pe fereastra cum un vecin intors acasa cu suv-ul autohton a blocat masina curierului (care tocmai venise de 5 minute) si care urma oricum sa plece rapid... vad oameni care nu respecta restrictiile si reprezentanti ai autoritatilor care nu ii sanctioneaza, aud de medici care dezerteaza si de autoritati carora nu le pasa de medici (sau de orice altceva in afara de interesul propriu) si continua sa risipeasca banii publici pentru spagi electorale si nu numai... Cel putin pana acum nu am vazut sau auzit de schimbari semnificative in psihologia romanilor. Cei care faceau fapte bune si inainte de pandemie, continua sa le faca si acum, intr-un ritm mai sustinut. 

Din cate imi dau eu seama, salturile in constiinta se produc in urma unor eforturi sustinute. Trebuie sa vrei sa evoluezi, altfel nu se intampla nicio schimbare.

Ce am mai observat cititind presa internationala e ca oamenii sunt cam la fel peste tot. Ignoranti si rauvoitori peste tot, oameni carora le pasa de ceilalti peste tot. Proportiile s-ar putea sa varieze, dar, asa din adapostul casei mele, parca sunt mai optimista. Parca nu stam atat de rau (bine, de peste doua saptamani nu am avut interactiuni cu semenii, doar cu cei selectati voluntar de mine si cu care am avut experiente foarte bune)exista si la noi suficiente motive sa cred ca "andra tutto bene".

Panica, teama de boala, de moarte, de saracie,  ne fac sa fim irationali. Neurobiologia ultimelor doua decenii a dovedit stiintific faptul ca sub stres intens sistemul rational (asociat generic cu emisfera stanga) nu face fata si procesele emotionale irationale (asociate generic cu emisfera dreapta) incep sa domine toate procese psihice. Poate din cauza asta vedem atat de multe reactii bizare la oamenii care inainte pareau stapani pe situatii, rationali, profesionisti. Probabil sunt(em) toti speriati. 

Acum avem ocazia sa ne evaluam rezilienta, flexibilitatea, capacitatea de adaptare, atasamentele fata de anumite persoane, valori sau stiluri de viata. Aceasta criza ne forteaza sa fim flexibili, sa fim creativi si sa ne conectam cu noi insine. Si in mod cert ne va pune la incercare capacitatea de a functiona ca grup, ca societate. Cand vom putea sa revenim la munca, vom avea nevoie de sprijin. Sa sprijinim si sa fim sprijiniti pentru a putea sa trecem peste efectele economice care se vor simti mult dupa ce virusul nu va mai fi o amenintare.