Studii recente arata pe de o parte ca cei mai multi dintre tineri doresc sa devina faimosi si bogati (ambele o masura a succesului dupa standardele sociale de azi), pe de alta parte, ca, oamenii ajunsi in pragul mortii regreta ca nu au experimentat cu totul alte aspecte ale vietii decat bogatia si succesul. Cei mai multi dintre cei studiati inainte de finalul vietii au declarat ca regreta ca nu s-au bucurat mai mult de viata, ca nu au facut ceea ce le facea placere, ca nu au investit timp in relatii de calitate, printre altele. Puteti citi pe internet numeroase articole si studii despre regretele oamenilor aflati pe patul de moarte, dar si despre aspiratiile tinerelor generatii.
Dar azi vreau sa scriu despre povestitori si importanta povestilor in vietile noastre. Am citit de curand cartea Narinei Abgarian "Din cer au cazut trei mere". Am evitat-o mult timp in librarii pentru ca auzisem prea multe laude la adresa ei (a cartii) si eram suspicioasa. Am citit chiar undeva ca cineva o compara cu "Un veac de singuratate"... Mi-am spus ca nu e posibil asa ceva, Un veac de singuratate a fost cartea mea preferata in adolescenta, nu credeam ca ar putea exista comparatie cu orice altceva.
Si totusi... pentru ca vreau sa practic ceea ce predic si anume sa ma bucur de viata si de tot ceea ce imi face placere, si pentru ca imi place la nebunie sa citesc literatura, m-am hotarat sa o cumpar si sa o citesc...
Pe coperta Ludmila Ulitkaia ne indeamna sa citim acest roman pentru ca e "balsam pentru suflet".
Da, chiar asa este, balsam. Este o poveste care te atinge in suflet, pe suflet si la suflet, e o poveste care poate fi vindecatoare pentru multe tipuri de suferinte pe care le purtam cu noi de generatii, o poveste cum n-am mai citit sau auzit alta pana acum. Si da, comparatia cu Un veac de singuratate are sens, cumva.
Nu-mi amintesc sa fi plans vreodata citind o carte, dar la aceasta am lacrimat de multe ori. Nu de tristete, ci de emotie. E ceva in felul cum este spusa, cum sunt construite personajele pline de viata si de culoare, de caldura, de bunatate, dar si de toate umbrele specifice naturii (umane), este si un amestec de spiritualitate, misticism, superstitii, dogme, Eros si Thanatos, nastere, renastere, ciclurile vietii, ale civilizatiilor si toate acestea adunate fac ca intregul univers omenesc cu toate legile lui cunoscute si necunoscute sa poata fi regasit si, foarte important, iubit, in cele doar douasutecincizeci si ceva de pagini (mici).
Nu vreau doar sa scriu de bine despre aceasta carte, as vrea sa subliniez ca avem nevoie sa fim atinsi sufleteste mult mai mult decat avem nevoie de validare sociala (succes). Si cred ca e trist ca uitam adesea, furati de marketingul excesiv al culturii succesului social, care sunt de fapt lucrurile de care avem cea mai mare nevoie.
Si cat de multa nevoie avem de povesti, de arta si de iubire in vietile noastre!
Asa ca azi, de Dragobete (dar nu numai) va puteti face un cadou si va puteti (re)indragosti de natura umana. Iar cartea Narinei Abgarian va poate oferi o scurtatura pentru asta, dar si placerea de a trai alaturi de Maranieni viata de poveste cu bune si cu rele, asa cum este viata in general si totusi atat de plina de magie.
