Pe drumul catre un sens al existentei am experimentat de mai multe ori calitatea eliberatoare a renuntarii... Asa cum spune Swami Vivekananda (tradus la editura Herald) renuntarea a parut a fi si pentru mine o parte importanta a "adevaratei vieti"...
Mi-am petrecut ultimii douazecisicinci de ani din viata cautand ceva, nu stiam nici eu exact ce, simtind imperativ ca trebuie sa merg inainte pe drumul care mi se arata pas cu pas. Am ales sa studiez psihologia apoi drumul m-a condus spre psihoterapie si mai concret spre psihoterapia jungiana. Privind inapoi, incep sa discern traseul pe care am mers si sa inteleg si directia spre care ma indreptam.
Am ales specializarea in jungiana pentru ca Jung vorbea asa de apasat despre cautarea sensului individual al propriei vieti. Mergand pe drumul asta am realizat ca nu era nici pe departe singurul care vorbea despre cautarea sensului. As fi putut poate sa aleg o alta cale, nu neaparat psihanalitica pentru a merge spre o destinatie similara... Multi filozofi, reprezentanti ai religiilor sau psihologi s-au preocupat de aceleasi cautari. Probabil este insasi chemarea sufletului, asa ca este mai putin relevanta "metodologia" de care ne folosim ca sa ajungem la un raspuns si un mod de viata coerent cu raspunsul pe care l-am gasit pentru intrebarea "care ar fi sensul vietii mele"?
Din ce observ in jur, e o intrebare cu care traim toti in interior. Tocmai de aceea exista si raspunsuri prefabricate, gata de a fi servite persoanelor mai comode. Sunt multe variante de drumuri batatorite, asfaltate, autostrazi simbolice create de sisteme fie ele politice, religioase sau sociale care ne incurajeaza sa apucam calea propusa. Uneori incurajarea e mai degraba o impunere prin forta. Probabil multa nefericire vine din aceste alegeri fortate, de a merge pe drumuri deschise sau impuse de altii. Jung considera ca lenea (comoditatea) e cel mai mare dusman al omului. Pare o afrmatie cam extrema, dar cine stie, poate sa fie adevarat.
Pare mai comod sa mergi pe un drum trasat de altii. Nu mai trebuie sa iti pui intrebari, sa iei decizii, sa risti. Pentru multi, pare mai usor sa nu-si bata capul. Ceea ce ii pune pe cei care propun modele prestabilite in postura sa aiba foarte multa putere.
Nu despre cai batute de altii inainte vreau sa vorbesc, ci despre faptul ca cred ca este posibil sa mergi pe un drum personal si sa-ti gasesti binele, si experienta mea imi intareste aceasta credinta.
Imi amintesc ca la un moment dat, cu peste zece ani in urma am explorat destul de superficial metoda adleriana a studiului amintirilor timpurii. E o metoda simpla, pe care o puteti aplica singuri, gasiti toate detaliile de care aveti nevoie pe internet. Pe scurt, pornind de a amintirile timpurii ale unei persoane, se poate prefigura un tip de drum, de destin pe care l-ar putea urma persoana respectiva de-a lungul vietii. Pentru mine metoda a avut validitate cand am testat-o. A fost unul dintre momentele in care am realizat ca sunt multe cai prin care putem sa ajungem la destinatie, a fost poate punctul de plecare pentru a ma detasa de dogmatismul jungian si de credinta ca acest parcurs ar fi mai bun decat altele. Desi pentru mine intr-adevar pare sa fie drumul potrivit. Dar n-as putea sa generalizez, tocmai pentru ca vad in jur oameni care cauta acelasi lucru pe cai diferite, si gasesc.
Amintirile mele tipurii si experientele pe care le-am avut cu practica de miscare autentica (Authentic Movement) si cu imaginatia activa (tehnica de lucru specifica psihanalizei jungiene, dar si multor stiluri de samanism) converg spre aceeasi directie. Caut simplitatea, eliberarea, iubirea care nu poate fi definita in cuvinte. Unii spun ca sensul vietii este sa-l cautam pe Dumnezeu. Altii spun ca Dumnezeu este iubire... Eu caut iubirea, deci exista o sansa mare sa le gasesc pe amandoua :).
De la prima mea experienta de miscare autentica de acum mai bine de zece ani, am ramas cu o imagine si o traire a unei femei libere, mature. Era ceva de necrezut pentru mine in acel moment, cand ma confruntam cu toate complicatiile posibile pe care le adusesera in viata mea alegerile inconstiente facute pe baza experientelor transgenerationale... Aproape nu-mi venea sa cred ca in interiorul psihicului meu exista deja aceasta femeie-femeie. Ancorata, linistita, care se simte in siguranta, care iubeste si se iubeste.
Dar aceasta imagine cred ca m-a salvat. Pshicul meu m-a salvat. Am trait anii care au urmat gandindu-ma la ea. Oare cand o sa se manifeste? Oare cand o sa simt asa? Oare cand o sa traiesc asa?
Am urmat drumuri nebatute, am continuat sa fac alegeri, nu mereu foarte constiente dar macar au fost mai personalizate, mai specifice mie si momentelor in care ma aflam, nu atat de mult repetitii ale unor istorii de familie.
Am continuat sa practic ceea ce are sens pentru mine: miscarea autentica, imaginatia activa, psihanaliza, explorarea diferitelor posibilitati de a alege, de a trai.
Cred ca majoritatea oamenilor fac asta, dar multi o fac numai pana la un punct. Apoi se opresc din cautari si experimente personale. Nu stiu foarte clar de ce, nici nu cred ca exista raspunsuri universal valabile.
Tot la un atelier de miscare autentica am gasit in interiorul meu un alt raspuns valoros. Cautam sa-mi inteleg si sa-mi revendic puterea personala pentru a iesi dintr-un impas, si rasunsul pe care l-am primit m-a surprins si m-a convins in aceleasi timp. Puterea personala sta in a renunta. Nu a renunta in sensul de a te da batut, ci a renunta la control, la iluzia ca vom gasi in mintea noastra o cale rezonabila de a iesi din impasuri; a te lasa purtat/a de mana invizibila e destinului. Acest raspuns a venit insotit de o forma de iubire pe care nu am stiut cum s-o numesc decat transcendentala si a fost foarte convingator.
Pentru mine asadar experienta renuntarii a fost probabil una dintre cele mai importante lectii pe care le-am invatat in procesul de cautare a sensului. Ba chiar s-ar putea ca renuntarea sa fi devenit un sens in sine. De fiecare data cand am renuntat cu gratie, s-au deschis usi neasteptate catre cai line care m-au dus in locuri, situatii, relatii care se potrivesc cu cautarile mele.
Experientele asa numit irationale pe care le-am trait prin miscare autentica sau imaginatie activa m-au convins ca ceea ce caut eu nu e de negasit, ca ceea ce ne promit diferitele cai spirituale nu sunt povesti amagitoare menite sa ne faca trecerea prin viata mai dulce. Si aceasta credinta ca ceea ce caut chiar poate fi gasit m-a mobilizat sa continuu sa fac ceea ce sufletul meu cere de al mine.
Dar vreau sa subliniez ca nu este nici usor si nici rapid. Contrar propavaduirilor reclamelor si psihologiei pop, drumul spre vindecare sau realizare de sine este lung (dureaza toata viata), dificil, presupune sacrificii si cel putin pe unele portiuni presupune sa fii impotriva curentului.
Nu e doar un mod de a trai in acord cu teoria jungiana, e un model de experienta umana propus din cele mai vechi timpuri, si fiind inca valabil de atatea mii de ani, e foarte probabil sa aiba sens si pentru noi, oamenii "moderni".
Dupa un sfert de secol de cautari incep sa vad rezultatele in jurul meu, nu doar in imaginatie activa ci in viata de zi cu zi.
Din ce in ce mai mult experimentez forta puterii personale de a renunta la control, de a lasa lucrurile sa se aranjeze de la sine. Ce mod economic de a trai descopar si ce multe surprize frumoase imi face viata!
Nu e usor sa mergi impotriva culturii actiunii, in contra tendintei de a fi mereu ocupat si nelinistit de toate lipsurile ipotetice, dar este posibil si cu siguranta extrem de satisfacator.
Ce am gasit eu dupa insistente cautari neintrerupte este ca se poate trai ca femeie integra si intr-o lume construita dupa principii masculine, se poate sa te bucuri de viata si fara cont de insta, se poate trai ca freelancer si fara digital marketing, se poate iubi fara drama chiar daca vii dintr-o poveste trangenerationala complicata, cu conditia sa iti fii tie insuti/insati fidel/a si sa nu te abati prea mult de la calea ta.
Sursa foto: Editura Herald
