vineri, 15 septembrie 2023

Nu te teme de schimbare! Curs pentru femei

 

Schimbarea este inevitabila. Pentru femeile din cultura vestica, perioada premenopauzei si menopauza sunt descrise predominant in termeni de pierdere: declin hormonal, pierderea elasticitatii pielii, infertilitate, scaderea pana la disparitia dorintei sexuale, simptome, boli, lipsuri peste lipsuri, pe scurt imbatranire. Soc si groaza!

Multe dintre femeile care au fost deshise sa ma ajute sa pregatesc acest curs au povestit ca au fost luate prin surprindere de aflarea vestii ca mai au putin pana la temutul moment al menopauzei (definita ca absenta ciclurilor menstruale pentru o perioada de cel putin douasprezece luni) si ingrozite de lista lunga de amenintari la adresa calitatii vietii cu care au fost intampinate de medici.

Am decis sa organizez aceste cursuri de dezvoltare personala pentru femei care se pregatesc pentru perioda premenopauzei si pentru menopauza ("Nu te teme de schimbare") pentru ca simt ca este nevoie de acest sprijin pentru si intre noi.

E nevoie sa ne reamintim ca imbatranirea e un proces natural care face parte din viata si din ciclurile firesti ale naturii. Timp de mii, chiar zeci de mii de ani sa imbatranesti a fost un privilegiu, iar femeile ajunse la menopauza au avut (pe buna dreptate zic eu) un statut privilegiat de Femei Intelepte.

Ce s-a intamplat in lumea moderna, cand au luat-o lucrurile intr-o directie atat de ostila imbatranirii?

Da, menopauza vine cu schimbari si, de ce sa nu recunoastem, cu pierderi importante. Dar de ce sa ne ancoram in pierderi si sa suferim dupa trecut si sa nu incercam sa descoperim ceea ce ne aduce ea nou si folositor in istoria vietilor noastre?

Asta mi-am propus sa facem impreuna timp de patru intalniri saptamanale, fiecare cu durata de doua ore, intr-un grup restrans de patru-sase femei.

Vom vorbi despre:

  • simptome, tipuri de abordari (naturiste, alopate)
  • menopauza ca proces de initiere intr-o noua etapa a dezvoltarii spirituale
  • cautarea unui sens al procesului de imbatranire si pregatirea pentru transformarea finala
  • gasirea unui nou rol in comunitate (familie, viata sociala)

Vom avea teme individuale pentru acasa, vom aduce in grup perspective diferite, temerile dar si sperantele noastre pentru o dezvoltare in acord cu legile firesti ale naturii.

Desi lucrez aceste teme in procese individuale cu femei, consider ca energia grupului poate cataliza si sustine procesele de initiere pe care le travesam. De asemenea, cred ca astazi, femeile nu se mai aduna in grupuri atat de des pe cat ar avea nevoie, asa ca aceste intalniri pot fi si ocazii de a ne hrani nevoia de a apartine unei comunitati, unei societati exclusiv feminine.

In cadrul acestor intalniri ne vom concentra pe procesul de transformare psihologica si rolul initiatic al premenopauzei si menopauzei in dezvoltarea/ maturizarea noastra spirituala.

Aspectele ce tin de conservarea tineretii, sanatatii si aspectului fizic vor fi atinse tangential, in scopuri informative, iar intalnirile noastre vor fi tolerante cu orice optiuni individuale are fiecare dintre noi in acest sens. Nu militez pentru sau impotriva niciunei forme de terapie sau de sprijin disponibila pe piata pentru femeile din aceasta nisa, interesul meu  insa merge predominant in directia sustinerii proceselor individuale de dezvoltare emotionala, indiferent de mijloacele alese de fiecare femeie in parte pentru a-si sustine starea de bine.  Intalnirile de grup ne vor permite sa exploram diferite abordari si optiuni si sa dezvoltam o atitudine de curiozitate receptiva, nonjudicativa specifica femininului din noi.


Detalii curs: patru intalniri saptamanale cu durata de doua ore fiecare, in persoana.

Locatia: Cabinet Individual de Psihologie

Date: 18.10.2003; 25.10.2003; 01.11.2023; 8.11.2023, intre orele 18.30-20.30

Cost early bird (plata pana pe 30 septembrie 2023): 500 RON/curs de patru intalniri.

Cost (pentru persoanele care se inscriu sau platesc dupa1 octombrie 2023): 600 ron/ curs patru intalniri

Plata se efectueaza in contul RO11INGB0000999903912044 Cabinet Individual Feordeanu Iulia

Numar de participante: minim patru, maxim sase.


Daca doriti sa participati este necesar sa va inscrieti completand formularul de mai jos:

https://forms.gle/XUSzbJxs5oKr2YNcA